No ca am fost si la munte!

Am trecut Coltii Trascaului. In modul clasic, cu bocancii in picioare si rucsacul in spate. Si a fost hrana pentru suflet. Si mai vreau. Singura problema e ca e greu de dus fundul prea mare cu tine in excursie... tre sa scap un pic de el :D.

Ghinion

Iar am nimerit la locul nepotrivit la momentul potrivit.

In mai putin de un an am avut 3 plimbari la Politia rutiera sectia accidente usoare. Prima data mi-am lovit eu masina de un stalp. A doua oara si-a proptit cineva camionul (dupa banuielile mele avand in vedere urmele) in masina mea. Ieri mi-a iesit unul in fata de pe o strada laturalnica si mi-a indoit bara din fata. Nu tare, dar atat incat sa am iarasi toate drumurile alea tampite la politie, asigurare, service: timp, nervi si bani pierduti.

Oare e blestemata masina sau proprietara? :))

Lovitura sub centura

Ma simt urata si neatragatoare. Grasa. Am dat 500 lei pe un tratament de remodelare corporala cu rezultat ZERO.

Am facut cura de legume si fructe si muuuulte lamai. Degeaba.

Cantarul se incapataneaza sa nu scada sub fatidicul numar 68. Prietena mea D. a inceput o cura Herbalife pe care a dat tot 500 lei. A slabit deja 6 kg intr-o luna. As vrea sa stiu si eu ca am puterea sa ma tin de o cura de genul ala. Dar sincer nu cred ca pot sa ma abtin de la snacksurile de la 10 seara, cand ma uit din varful patului la un film de desene animate sau la vreun serial proaspat desoperit.

Ieri un coleg pe care il placeam mai demult mi-a facut clar ce impresie ii las. Mi-a zis clar si raspicat ca sunt de 2 ori mai mare cat alt coleg, (mai slabut dar nu anorexic). And that was a direct hit.

Ma simt inutila. Si patetica. Lipsita de vointa si putere. Azi ma urasc.

Forward

In ultima vreme lucrez de dimineata pana seara. Si tot ce am invatat in aceasta ultima vreme e ca sunt mai slaba decat am crezut. Nu ma ridic la nivelul asteptarilor mele.

Nu rezist la stres asa cum ma asteptam sa o fac. Nu am curajul pe care credeam ca il am in fata crizelor.

Nu ma simt pregatita acum asa cum credeam ca sunt acum un an.

Inca nu imi sunt atat de cizelate armele precum ma asteptam.

Still, I'm going on forward with my head up in the sky.

Ganduri de seara

Cel mai mare regret al meu e ca nu am voce, nu pot canta. Mi se par superbe femeile frumoase care au voce frumoasa. Cred ca e cel mai usor fel de a cucerii pe cineva: sa ii canti!

Cea mai mare dorinta a mea e sa slabesc. Nu sunt obeza, dar mi-as dori sa fiu mai slaba. Si oricat as incepe cure de slabire si sedinte de aerobic, nu le pot duce la capat. Si daca eu nu am avut motivatie pentru asa ceva, nu stiu cine a avut!

Cel mai important moment din ultimii cativa ani, care simt ca mi-a influentat puternic viata, si pe care mi-ar placea sa il retraiesc si sa schimb ceva, se petrecea pe o plaja din Delaware, SUA, intr-o seara de vara, in 2006. A fost un moment magic pentru mine. Si as schimba ceea ce i-am zis persoanei cu care am fost. De fapt cred ca acum as alege sa ma uit in ochii lui si sa il tin minte exact cum era atunci, fara sa zic nimic.

Cel mai trist lucru din viata mea acum e ca imi pierd zilele asteptand weekendul, in care nu fac altceva decat sa dorm. Nu mai ies in oras, nu imi mai tin prietenii aproape, astept ca ora 9:30 sa se faca 18:30 sperand sa nu fac eforturi prea mari in ziua aia, si la 19:00 cand ajung acasa ma trantesc in pat si ma uit la seriale pe banda rulanta. Asta nu e viata!

Cel mai mult imi lipseste certitudinea ca maine nu pleaca G de langa mine. E un om atat de inchis in sine incat nici acum, dupa 7 luni, nu stiu ce simte pentru mine. Stiu ca faptele spun mai multe decat vorbele pot, dar nu ma descurc prea bine cu interpretatul faptelor. Vreau vorbe. Pe care el nu le stie spune.

Sens unic

"Te gandesti vreodata la mine?"

V-ati pus vreodata intrebarea asta? Sunt sigura ca da. Fiecare om vrea sa se simta special. Fiecare om vrea sa stie ca nu e "one of the others", fiecare vrea sa fie ACEL CINEVA pentru o anumita persoana.

Ma tot prind retraind momente din trecut zilele astea. Ma intreb daca am contat. Anul asta nu a semant deloc cu cel care a trecut. Anul asta am devenit "cuminte si ascultaoare", aproape ca o "casnica" care sta acasa si isi asteapta barbatul.

Sunt persoana extremelor. Ma indragostesc atat de usor! Ma dedic unei persoane atat de repede. Si ma refer aici si la prieteni, amici, cunostinte, nu neaparat la iubire femeie-barbat. Ma si plictisesc la fel de repede. Numai oamenii care pot sa imi tina interesul trezit mereu sunt langa mine mai mult de, sa zicem, un an. DD e langa mine (mai mult sau mai putin fizic) inca din liceu. N-as vrea sa o pierd niciodata. Chiar daca traim fiecare viata ei si avem alti prieteni fiecare, o simt aproape de sufletul meu, si sper ca asta nu se va schimba niciodata.

In schimb amici de ocazie am avut mereu. Ma fascineaza cate un om dar de multe ori nu il mai consider asa de interesant dupa un anumit timp. Putini sunt cei care dainuiesc in sufletul meu. Si sunt sigura ca multi oameni simt la fel. Sunt oameni care raman langa tine si sunt oameni care se plistisesc de tine sau de care te plictisesti tu. Si sunt oameni langa care pur si simplu nu mai poti sa fi. Si in cazurile astea... te gandesti, dupa un tip, daca ai contat vreun pic. Chiar daca tu ai plecat sau celalat a intors spatele, poti ramane uneori suspendat in perioada in care va era bine. Si atunci, in serile tarzii, sau cand conduci incet inspre lucru, sau poate chiar cand mananci de-amiaza, te loveste intrebarea: "Am contat pentru omul ala?".

Nu stiu daca post-ul asta al meu are vreun sens pentru voi, cei care cititi. In capul meu are un sens, sens unic: A.S. are prietena...

Regasire

Nu mai am timp sa scriu. Lucrez prea mult pentru capacitatile mele. Sunt o sentimentala si orice ma afecteaza. Iau totul personal. Ma dobor singura folosind armele altora. Cred ca se numeste sinucidere.

Deja e o rutina, totul e o rutina. De la zi la zi traiesc aceasi rutina. De la an la an. Din 4 in 4 ani... sau poate din iubit in iubit. Rutina sunt si relatiile mele. Deja ar fi trebuit sa ma obijnuiesc: il cunosc, e deosebit, perfect si tot ce imi doresc, ma indragostesc de el, poate chiar il iubesc, ca exact atunci cand am mai mare nevoie de el sa imi intoarca spatele, sa ma dezamageasca, sa ma intristeze.

Gresesc eu cu ceva? Cu siguranta! Doar ca nu stiu unde? In prima clipa cand il sarut sau pe parcurs? Oricum nu conteaza asa de mult acum.

Acum stiu: caut ceva, dar nu stiu ce caut! Caut ceva care sa ma scoata din rutina. Caut sa ma regrupez si sa o iau inainte, un inainte care sa nu mai semene cu trecutul. Si sper sa o pot face langa G., pentru ca mi-au ajuns aventurile din punctul asta de vedere.