New job, old me

Nickelback - Rockstar


Inca nu ma fascineaza noul job. Ma asteptam la mai multe. Eu am idei, si vreau sa fiu activa, si vreau sa sar peste etape. Si lucrurile merg incet, ca si un melc de incet... Perioada de invatare e prea lunga, eu vreau sa ma apuc de treaba, sa invat din experienta, nu din documente. Ma simt "on hold" si vreau sa merg inainte. Inainte unde?, nu stiu. Ma simt bine in pielea mea, dar simt ca pot mai mult si vreau mai mult de la viata. Imi planific fiecare zi, fiecare saptamana, fiecare luna... dar tanjesc dupa o nebunie cat de mica. Mi-e dor de noptile pierdute in Hard, mi-e dor de votcutele de la 11 seara si chiar de vremea petrecuta pe malul oceanului unde simti ca lumea e a ta... Imi vreau nebunia inapoi...

Un nou inceput

Azi a fost prima zi de lucru la noul job. Din zeci, inspre sute de aplicatii, m-au ales pe mine. Inca ma inteb cum de... Da, sunt "Junior Project Manager"! Si am simtit din plin asta... nu mai sunt colega, sunt un fel de sefa. Nimeni nu mi-a urat bun venit in felul in care ma asteptam eu sa se intample asta... Ma asteptam sa ma ia cineva "de mana" sa imi zica micile "secrete" sau macar cineva din echipa sa ma invite la masa. Se pare totusi ca lucrurile nu stau asa... Am stat cuminte la locul meu si poate ca acolo voi ramane de acum.

Am plecat de la firma vechi cu regrete pentru oameni, care cred ca in timp vor ramane minime. Cand am plecat imi parea rau de toti, acum, dupa 2 sapt, din discutii cu cativa dintre ei pe mess, mi-am dat seama ca sunt doar putini de care trebuie sa imi fie dor. Stiu, stiu, e normal... I give too much credit to some people...

Am depus si dosar la banca pentru "Prima casa". Si e pe calea cea buna: banca deja a aprobat suma, mai trebuie sa primesc garantarea de la Fond, si voi avea apartament.

De cateva zile m-am despartit de G... Nu stiu inca daca e sau nu permanent... dar momentan sunt singura. Am un sentiment ciudat: vreau sa fiu lasata in pace de toata lumea, si totusi nu vreau sa fiu singura...

Si cam la asta se rezuma "my new life". Daca am luat deciziile corecte sau nu, nu pot sa spun inca. Stiu doar ca imi doresc sa fie bine, sa fi facut bine schimbandu-mi cariera atat de devreme in viata. Si ca m-am inhamat la 30 ani de credit. Si ca imi doresc sa fiu iubita cu adevarat...

No regrets?

Intrebarea de baza care planeaza de cateva saptamani asupra mea este: "Is this the right thing to do?"

Prea multe nu sunt de povestit, doar ca in urma consiliului de familie, incuzandu-i pe ai mei, dar nu pe G - care a refuzat vehement sa se implice in luarea unei decizii - am hotarat ca imi iau apartament.

Daca tot avem parte din bunavointa statului de o dobanda mica cu programul "prima casa", nu ar strica sa am casa mea. Si dupa cateva luni de cautare si alte cateva saptamani de birocratie romaneasca tipica, ieri am depus actele la banca. Sper sa fie intr-un ceas bun.

Cealalta problema existentiala, care de data asta chiar se refera la existenta, este de a fi sau a nu fi... programator. A fi sau a nu fi acum incolo project manger? Raspunsul in episodul urmator...

No ca am fost si la munte!

Am trecut Coltii Trascaului. In modul clasic, cu bocancii in picioare si rucsacul in spate. Si a fost hrana pentru suflet. Si mai vreau. Singura problema e ca e greu de dus fundul prea mare cu tine in excursie... tre sa scap un pic de el :D.

Ghinion

Iar am nimerit la locul nepotrivit la momentul potrivit.

In mai putin de un an am avut 3 plimbari la Politia rutiera sectia accidente usoare. Prima data mi-am lovit eu masina de un stalp. A doua oara si-a proptit cineva camionul (dupa banuielile mele avand in vedere urmele) in masina mea. Ieri mi-a iesit unul in fata de pe o strada laturalnica si mi-a indoit bara din fata. Nu tare, dar atat incat sa am iarasi toate drumurile alea tampite la politie, asigurare, service: timp, nervi si bani pierduti.

Oare e blestemata masina sau proprietara? :))

Lovitura sub centura

Ma simt urata si neatragatoare. Grasa. Am dat 500 lei pe un tratament de remodelare corporala cu rezultat ZERO.

Am facut cura de legume si fructe si muuuulte lamai. Degeaba.

Cantarul se incapataneaza sa nu scada sub fatidicul numar 68. Prietena mea D. a inceput o cura Herbalife pe care a dat tot 500 lei. A slabit deja 6 kg intr-o luna. As vrea sa stiu si eu ca am puterea sa ma tin de o cura de genul ala. Dar sincer nu cred ca pot sa ma abtin de la snacksurile de la 10 seara, cand ma uit din varful patului la un film de desene animate sau la vreun serial proaspat desoperit.

Ieri un coleg pe care il placeam mai demult mi-a facut clar ce impresie ii las. Mi-a zis clar si raspicat ca sunt de 2 ori mai mare cat alt coleg, (mai slabut dar nu anorexic). And that was a direct hit.

Ma simt inutila. Si patetica. Lipsita de vointa si putere. Azi ma urasc.

Forward

In ultima vreme lucrez de dimineata pana seara. Si tot ce am invatat in aceasta ultima vreme e ca sunt mai slaba decat am crezut. Nu ma ridic la nivelul asteptarilor mele.

Nu rezist la stres asa cum ma asteptam sa o fac. Nu am curajul pe care credeam ca il am in fata crizelor.

Nu ma simt pregatita acum asa cum credeam ca sunt acum un an.

Inca nu imi sunt atat de cizelate armele precum ma asteptam.

Still, I'm going on forward with my head up in the sky.